Începuturi

Avram D. Tudosie

Am apărut printre pământeni într-o joi dimineaţă, în comuna Cermegeşti (Lădeşti) din plasa Cerna, judeţul Vâlcea. Pentru familia noastră a fost o mare bucurie, că eram singurul băiat între cele cinci surori. După absolvirea şcolii primare din satul Suieşti (unde s-a născut şi învăţat şi patriarhul Iustinian Marina) am urmat gimnaziul – liceul „Brătianu“ din Drăgăşani, până în 1948,când prin Reforma învăţământului a devenit Şcoală Medie Viticolă. Am urmat apoi cursurile Facultăţii de Horticultură şi Viticultură, secţia Viticultură şi Vinificaţie din Bucureşti.

După 4 1/2 ani de cursuri am făcut stagiul de practică ca stagiar la GAS Tohani, judeţul Buzău. Aici, ca inginer stagiar am înfiinţat primele 20 de ha de vie din vestitul soi Merlot, în care după câteva zeci de ani, ing. Mihai Patic, directorul IAS şi-a susţinut doctoratul (acum fiind directorul general al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului din România).

Tot aici, la Tohani, am făcut o inovaţie privind mecanizarea lucrărilor în plantaţiile noi de viţă-de-vie, publicată ca o noutate de directoarea revistei de specialitate horticolă, ing. Olimpia Miclăuş. Pentru activitatea şi pasiune am fost renumerat ca fermier, brigadier şi pivnicer.

În februarie 1956 am susţinut licenţa şi am primit repartiţie guvernamentală la GAS Iveşti din raionul Tecuci, cu data de 20 martie 1956. Unitatea era condusă în perioada aceea de un director fără studii de specialitate, mecanic de meserie, care m-a ţinut neîncadrat, ca inginer şef, conform dispoziţiei Trustului IAS până la 1 mai 1956. La această dată inginerul Grigore Chişleanu, ministrul IAS, a dat dispoziţie să fiu încadrat ca inginer şef retroactiv cu data de 20 martie 1956.

Celebra cramă-pivniţă şi vinotecă de la IAS Iveşti – Tecuci de 300 de vagoane, monument arhitectonic unic, construită în 1912-1914 de generalul Eremina Grigorescu şi soţia sa Elena Negropontes, în mijlocul unei vii de 300 ha plantată în 1910-1912. Foto A. D. Tudosie, 1956

Aici, pe lângă munca de inginer şef am înfiinţat şi un Punct experimental pentru rezolvarea prinderii viţelor plantate pe terenuri nisipoase, care în primii 2-3 ani de la plantare dispăreau circa 60-70% datorită secetei din timpul primăverii şi verii, cât şi a gerului din timpul iernii – care pătrundeau cu uşurinţă nisipurile rarefiate până la rădăcina prea superficială.

Teodor Martin

După minuţioase şi îndelungate studii, împreună cu prof. univ. dr. doc. Teodor Martin, mi-am fixat şi subiectul tezei de doctorat. După primele rezultate ştiinţifice obţinute şi publicate am fost promovat, prin concurs naţional, cercetător în domeniul viticulturii şi vinificaţiei.

La începutul anului 1959 am fost transferat prin concurs, pe baza rezultatelor ştiinţifice obţinute la Iveşti, ca cercetător – cu răspundere directă de Podgoria Iveşti. La Iveşti, ca urmare a rezultatelor ştiinţifice obţinute plantaţiile de vii s-au extins în circa 20 de ani, de la 300 ha cu viţă altoită la 3.000 ha cu viţe nealtoite, mult mai ieftine, constituind Podgoria nisipurilor de la Iveşti – Tecuci.

Cramă-pivniţă şi vinotecă de la IAS Iveşti – Tecuci şi Avram D. Tudosie în prim plan.

La 1 aprilie 1959 am fost transferat la Staţiunea Experimentală Viticolă Odobeşti, şi pe 19 noiembrie am fost numit director.

Avram D. Tudosie, directorul Staţiunii Experimentale Viticole Odobeşti 1958 - 1964 (fotografie din 1961)

Aici am debutat cu un proiect deosebit de greu: extinderea suprafeţei Staţiunii experimentale Odobeşti de la 5 ha la circa 300 ha, prin comasarea unor terenuri în vederea colectivizării agriculturii şi mărirea unităţilor agricole, rentabil exploatabile. În 1961această „operă grea“ era înfăptuită.

Complexul Staţiunii Experimentale Odobeşti

Mai departe, am trecut la un alt proiect, de introducere a rezultatelor ştiinţifice obţinute de staţiune în 30 de mari unităţi viti-vinicole din regiunile Galaţi şi Bacău. Cele 30 de puncte de sprijin a producţiei în marile unităţi au constituit un exemplu pentru multe staţiuni din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Horti-viticole. Concomitent cu realizarea acestor două proiecte am predat şi obiectul de viticultură şi vinificaţie, cu jumătate de normă, la Staţiunea Odobeşti, cum făcusem cu alte trei serii la Şcoala Viticolă de la Iveşti.

În 1961 pentru rezultatele ştiinţifice obţinute şi aplicarea lor în marea producţie am fost decorat cu Ordinul Muncii clasa a II-a.

Experienţa şi satisfacţiile profesionale avute în trei ani de cercetare-producţie şi învăţământ m-au dirijat hotărâtor spre munca de dascăl a mai multor serii de absolvenţi, care au îndrăgit, ca şi mine, frumoasa muncă cu via şi vinul, niciodată sătui de a cunoaşte tainele viţei de vie şi prepararea vestitelor vinuri din dulcele suc al strugurilor.

Având în vedere că Staţiunea nu avea unde să depoziteze producţia celor 300 de ha de vie, am îndrăznit, îndrumat şi ajutat de directorul Institutului de Cercetări Hortiviticole (ICHV) Nicolae Ştefan şi inginerul constructor-arhitect Michi Steif să construim cu propriile noastre forţe şi venituri un Complex de vinificaţie modern de 200 de vagoane vin, cu dublă destinaţie: cercetare şi producţie.

Prof. univ. dr. doc. şt. Nicolae Ştefan, ministru adjunct al Agriculturii şi director general al Institutului Hortiviticol, la sărbătorirea unui sfert de veac de la înfiinţarea Staţiunii Experimentale Vitivinicole Odobeşti pe 25 ianuarie 1961. În imagine: N. Ştefan (centru), A. D. Tudosie (directorul staţiunii), L. Gheorghiu, director în minister, Ştefan Wagner, directorul Staţiunii Cluj Napoca.

Miloslav Vavra

În anul 1962 acest complex era aproape finalizat şi mult vizitat şi apreciat de specialiştii din ţară şi din străinătate, încât prof. univ. dr. Miloslav Vavra, directorul Institutului de Cercetări Vitivinicole din Bratislava, văzându-l publicat în ziarul Scânteia, s-a deplasat la Odobeşti, de unde a preluat proiectul complexului, pe care l-a construit la Bratislava şi Moravia. Norocul Staţiunii a fost că dotarea combinatului s-a făcut cu utilaje şi aparatură din Franţa, rămase în ţară după o expoziţie de specialitate la Bucureşti.

Imagine a Complexului de Vinificaţie de la Odobeşti apărută în revista cehoslovacă Vinohrad, nr. 9/1963

Elevii Şcolii de Viticultură din Odobeşti, patronată de staţiune au constituit o uriaşă forţă de muncă pentru întreţinerea viilor şi producerea vinurilor în noul combinat. Mulţi dintre ei au fost angajaţi, alţii au revenit în staţiune după parcurgerea studiilor universitare.

Promoţia 1962, Odobeşti

Printre ei, ca exemple remarcabile sunt elevii mei, Costel Tică, de la Iveşti şi N. Pogorevici, Gh. Călin, Costică Alexa de la Odobeşti şi alţii au devenit cercetători şi directori ai Staţiunii Viticole Odobeşti. Tică Viorel, a obţinut nota maximă la Concursul Naţional de selectarea cercetătorilor - degustători din 1972. A fost o mare mândrie pentru faptul că am reuşit cu aceeaşi notă la concurs, ca şi fostul meu elev.

În pregătirea cadrelor pentru viticultura ţării s-au afirmat încă de la începutul secolului trei şcoli de mare prestigiu: Odobeşti, Huşi şi Valea Călugărească.

Şcoala de Viticultură din Valea Călugărească Pictură originală a arhitectului.

Având conştiinţa lucidă a valorii mele şi plăcându-mi profesia de dascăl şi apostol, m-am străduit să le-o insuflu şi celor din bănci. Cu timpul m-am simţit cucerit tot mai mult de această împlinire profesională – pregătirea învăţăceilor pentru frumoasa muncă de viticultură şi vinificaţie. Scânteia născută în mine a aprins un adevărat foc viu al acestei profesii de pregătire a cadrelor pentru podgoria românească, pe care nu puteam să îl văd decât extins şi arzând în tinerele vlăstare dornice să devină „jarul“ nestins al profesiei.

La aprinderea acestei scântei într-un foc viu permanent au contribuit şi dascălii noştri de la Şcoala Viticolă din Drăgăşani: L. Gheorghiu, V. Ceaicovschi, Şt. Poiată ş.a., adevărate modele de urmat, cât şi cei din învăţământul superior care ne fascinau prin metodica şi dăruirea totală de dascăl: I. C. Teodorescu, Dionisie Bernaz, Teodor Martin, Marin I. Neagu, D. Davidescu, A. Săvescu, Aurel Negrilă, I. Maier, Gr. Obrejanu ş.a. În aceeaşi măsură, dacă nu chiar decisiv şi dominant mi-au servit şi fascinantele lecţii inaugurale sau finale, ţinute de mari personalităţi la cursurile de doctoranzi sau de învăţământ post-universitar, ca: Mihai Ralea, Manea Mănescu, T. Vianu, George Călinescu, I. Toboşaru, Paul Popescu-Neveanu, Gh. Ionescu-Siseşti, Gr. Obrejeanu, T. Bordeianu, H. Chirilei, M. Oprean, Cr. Oprea, Asăvescu ş.m.a. Prima decizie de a opta pentru învăţământ mi-a insuflat-o o prelegere inaugurală ţinută la Universitate de strălucitul profesor şi sociolog Mihai Ralea şi Manea Mănescu, şi dintre viticultori I. C. Teodorescu. D. Bernaz, T. Martin, M. Neagu, D. Davidescu, E. Docea, A. Săvescu. Ei au constituit pentru mine factorii şi stâlpii de înălţare şi iubire profesională, estetică, enciclopedică, istorică şi de literatură.

În primul an după transferarea mea la Odobeşti am avut fericirea să mă viziteze câteva mari personalităţi şi oratori: M. Ralea, P. Popescu-Neveanu, I. C. Teodorescu, D. Bernaz, Teodor Martin, David Davidescu, Mircea şi Dumitru Moţoc, E. Macovschi, I. Frunzetti, C. Prisnea însoţiţi de omologii lor străini ca: A. M. Negrul, I. Stoev, I. Avramov, M. Iagerschi, M. Vavra, S. Szeghedi, Caroly Tokai, M. Vijnievschi şa. Vizita lui Mihai Ralea la Odobeşti a constituit pentru mine un „soare răsare“ când împreună cu prof. C. Prisnea, ministrul Culturii, P. Popescu-Neveanu, rector Universitatea Bucureşti, când în câteva zile le-am sorbit şi scris vorbele de spirit, maximele şi aforismele în care vorbeau despre valoarea didactică a profesorilor asupra urmaşilor.

M-au fermecat cele spuse de Constantin Prisnea împreună cu Mihai Ralea când lucrau, primul la „Ţara vinurilor“ şi al doilea la „Sociologia succesului“. Le-am fost un bun amfitrion la care au mai venit de multe ori. După primele vizite la Odobeşti am fost chemat la Bucureşti, unde prof. Mihai Ralea m-a primit la vila sa din str. Haga nr. 5, şi secretarul său, Stegaru, cu mai multe eşantioane de vinuri vechi şi rare, procurate din străinătate, înmânându-mi-le pentru abia încropita mea vinotecă personală.

Aşa au făcut şi alţi mari vizionari ca prof. univ. dr. A. M. Negrul, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole din Moscova, J. Kadar, directorul Şcolii şi Staţiunii din Tokai şi prof. S. Szeghedi din Ungaria, Istoev din Bulgaria, Ilie Fulga, directorul Şcolii de Viticultură din Chişinău, V. Ungurean, A. Subotovici, P. Kişchin, S. Grecov din Basarabia ş.a.

Vizita directorului Şcolii Viticole din Tokay (Ungaria) la Şcoala de Viticultură şi Staţiunea Viticolă din Odobeşti, în 1963

Tuturor le-am prezentat staţiunea cu toate experienţele montate şi rezultatele obţinute, la care Mihai Ralea şi Constantin Prisnea mi-au spus:

„Să vă duceţi să vedeţi Şcoala Viticolă de la Huşi care are o fermă didactică experimentală şi o vinotecă didactică, cu mult mai veche activitate decât Staţiunea Odobeşti. Să iei contact cu «perla Huşilor», Busuioaca de Bohotin, primul vin licoros, muscat aromat şi roz-trandafiriu colorat din România, care este un vin ce se bea foarte rar şi în casele foarte mari. Eu l-am numit un vin solemn, bun pentru orice mare eveniment. Te-aş ruga, când faci această vizită la Huşi să mă anunţi pe mine sau pe Prisnea sau pe Popescu Neveanu care să vă însoţească la Huşi, cum numai moldovenii ştiu şi respectă o veche tradiţie.

Acestei unităţi şcolare vechi de peste 60 de ani, la a 50-a aniversare din 1958 i-am promis, împreună cu prof. univ. Bucur Şchiopu, ministru IAS, că o s-o dotăm să devină «vinotecă naşională unicat şi de invidiat»“.

Acad. Mihai Ralea, prim vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, prof. univ. dr. Bucur Şchiopu, ministru al I.A.S, prof. ing Constantin Mardare, prof. ing. Vs. Moleavin (director şi director adjunct) şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii, ai organelor regionale Iaşi, ai raionului Huşi, absolvenţi şi public, participanţi la sărbătorirea semicentenarului Şcolii Viticole huşene pe 7-8 iunie 1958.

Întotdeauna după aceste convorbiri, mai mult decât convingătoare, primeam un adevărat impuls să pornesc şi să cunosc şi această „minune de la Huşi“. Dar cum, după extinderea Staţiunii, înfiinţarea punctelor de sprijin a producţiei şi construirea unui complex viticol unicat îmi era foarte greu să mă deplasez pentru mai mult timp în această podgorie şi şcoală. La propunerea insistentă a lui Mihai Ralea, că trebuie să cunosc această şcoală şi podgorie, vechi şi de renume, care mă vor cuceri şi atrage ca un magnet, i-am relatat prof. şi directorului N. Ştefan propunerea, iar el mi-a reproşat: „Cum să laşi altora o operă pe care ai ridicat-o la Odobeşti, deasupra altora, şi pentru care eşti mereu invidiat şi tracasat. Îi mai trebuie pusă doar o coroană şi devine inegalabilă în toată ţara.“

Complexul de Vinificaţie din Odobeşti

Dar divinitatea m-a ajutat şi la Huşi am plecat şi acolo am rămas, dar ceva mai târziu, pentru un lung şi mare popas…